Swimathon 2013: Nu lăsa să se scufunde viitorul unui copil!

În primăvara anului 2011 l-am cunoscut pe Dorel, din Aghireş. Avea 14 ani şi o mulţime de visuri, pe care nu era sigur că le va vedea vreodată îndeplinite. Terminase printre primii clasa a VIII-a, ar fi vrut să devină tehnician chimist, sau tehnician în protecţia mediului… sau bucătar! – pe scurt, îşi dorea o meserie, ca să nu îşi facă griji în privinţa viitorului.
Avea, însă, puţine speranţe în această privinţă. Cu o mamă bolnavă şi un tată alcoolic, copilăria lui Dorel se sfârşise brusc. El trebuia să muncească în sat, cu ziua, ca să îşi poată sprijini, cât de cât, familia. Nu avea cine să îl susţină financiar, sau măcar moral.
Acela a fost momentul în care cazul lui Dorel a ajuns la cunoştinţa Fundaţiei Comunitare Cluj, iar QBox şi InfoTrafic – Radioul de pe strada ta a decis că el merită ajutor. Am înotat pentru Dorel şi am strâns fonduri pentru el la două ediţii Swimathon, în 2011 şi în 2012, iar rezultatul a fost că acest copil şi-a permis să viseze în continuare. A mers la liceu şi a putut să înveţe mai departe, cu mai puţine griji, beneficiind de o bursă lunară, oferită de Fundaţia Comunitară Cluj din fondurile obţinute pentru el de la sponsorii care au susţinut înotătorul InfoTrafic/QBox.
Anul acesta înotăm din nou pentru Dorel, căci nu îl putem abandona la jumătatea drumului. Mai trebuie să îşi termine liceul, ca să aibă, la final, meseria dorită. Încă e doar un copil care are nevoie de ajutor din partea oamenilor din jur. Situaţia în familia lui a rămas neschimbată, dar, datorită unor persoane cu suflet mare, există speranţă.
Aşadar, InfoTrafic participă şi anul acesta, pentru a treia oară, la Swimathon, pentru Dorel. Dacă doreşti să îl ajuţi, de asemenea, trebuie să susţii înotătorul InfoTrafic şi să donezi, atât cât crezi de cuviinţă.
Cea de-a cincea ediţie a evenimentului de strângere de fonduri prin înot, Swimathon Cluj, va avea loc anul acesta în 13 iulie, la Complexul de Nataţie “Universitas”. În patru ani de Swimathon, Fundaţia Comunitară Cluj a strâns 300.000 de lei, de la 1.500 de susţinători, pentru 42 de proiecte din domenii variate – educaţie şi burse, vârstnici, reabilitare de locuinţe, protecţia animalelor, sănătate şi terapii speciale, sport etc.
Detalii şi noutăţi pe www.swimathon.fundatiacomunitaracluj.ro.
Donaţiile pentru Dorel se pot face după cum urmează:
  • Plata online , cu menţiunea pe OP “Contribuţie Swimathon pentru înotătorul InfoTrafic – Dan Chiuzbăian”
  • Prin bancă – Date bancare Fundaţia Comunitară Cluj: Cluj, Cluj-Napoca, CF 231 02 190 IBAN RO95 BTRL 0130 1205 J303 07XX, Banca Transilvania, Cluj-Napoca, cu menţiunea pe OP “Contribuţie Swimathon pentru înotătorul InfoTrafic – Dan Chiuzbăian”
  • Plată în numerar La sediul Fundaţiei Comunitare Cluj (Cloşca 6/2) sau în cadrul evenimentului, unde se va tăia şi chitanţă.
* Menţionăm că sumele donate către FCC sunt deduse fiscal din impozitul pe profit conform Codului Fiscal, art. 21. alin. (4), lit. (p): 30/00 din cifra de afaceri, 20% din impozitul pe profit datorat. În plus, InfoTrafic îşi va răsplăti susţinătorii cu spoturi gratuite, în cadrul unei campanii de mulţumire pe care o vom difuza după eveniment.