Dorel, după 4 ani. Aproape de absolvirea liceului, datorită comunităţii!

În primăvara anului 2011 l-am cunoscut pe Dorel, din Aghireş. Avea 14 ani şi o situaţie materială precară, însă visa la o viaţă mai bună şi la un viitor, pentru el şi pentru familia sa.Terminase printre primii clasa a VIII-a şi spera să poată urma liceul, ca să aibă şi el o meserie, să nu îşi facă griji în privinţa viitorului.

Şansele, însă, nu erau de partea lui. Cu o mamă bolnavă şi un tată alcoolic, copilăria lui Dorel se sfârşise brusc. El trebuia să muncească în sat, cu ziua, ca să îşi poată sprijini, cât de cât, familia. Nu avea cine să îl susţină financiar, sau măcar moral. Nu îşi permitea să stea acasă, la fel ca alţi copii, să picteze, de exemplu, cum îi plăcea atât de mult.

Aşa ne-am început, în ultimii 4 ani, articolele despre Dorel. Timp de 4 ani, echipa InfoTrafic l-a susţinut pe Dorel prin campaniile organizate în colaborare cu Fundaţia Comunitară Cluj. La ultimele patru ediţii Swimathon, din 2011, 2012, 2013 şi 2014, am înotat pentru el şi am strâns fonduri care i-au permis lui Dorel să ajungă, astăzi, aproape absolvent.

A crescut foarte mult în ultimii patru ani, atât la propriu, cât şi la figurat – a fost inclus chiar şi în echipa de baschet a şcolii! Dorel şi-a permis să meargă la liceu şi să înveţe o meserie, beneficiind de o bursă lunară, oferită de Fundaţia Comunitară Cluj din fondurile obţinute pentru el de la sponsorii care au susţinut înotătorul InfoTrafic/QBox.

Nu îl abandonăm pe Dorel, ci îl vom urmări în continuare. Dar, la final de liceu, putem să spunem că este deja un bărbat, capabil să aibă grijă de el, muncind şi punându-şi în valoare cunoştinţele şi abilităţile dobândite în aceşti ani de şcoală.


Începând de anul acesta, vom prelua „în grijă” un alt copil care are nevoie de ajutorul nostru şi al comunităţii ca să se poată gândi la viitor fără griji. Dar vă vom povesti despre ea – căci este vorba despre o adolescentă, pe nume Roxana – în articolele viitoare.

Ne pregătim, aşadar, pentru o nouă campanie şi pentru ediţia din 2015 a Swimathon, care va avea loc în data de 11 iulie!